Say Hello To My Little Friend …

Posted on 12/03/2015

0


Chiar în ziua când împlinea vârsta de 30 de ani, Josef K., procuristul unei bănci, a fost arestat în mod neașteptat de doi agenți neidentificați de la o agenție nespecificată pentru un delict nespecificat. Inspectorul sosește mai târziu și amenajează un mic tribunal în camera domnișoarei Bürstner, vecina lui K. Deși i se spune că este arestat, Josef K. este lăsat totuși „liber”. El merge la serviciu și în acea noapte își cere scuze de la domnișoara Bürstner pentru intruziunea petrecută în camera ei. La sfârșitul conversației el o sărută brusc. Primește un apel telefonic prin care este anunțat să se prezinte în duminica următoare la tribunal pentru a i se lua un prim interogatoriu. Instanța unde a fost chemat se găsea într-o clădire înaltă cu camere de închiriat. Aspectul acestei clădiri era deplorabil, fiind sărăcăcios și mizerabil. Bătând la toate ușile și întrebând la întâmplare de tâmplarul Lanz, K. își dă seama că birourile tribunalului se află în pod. Camera este neaerisită și aglomerată, iar el, deși nu avea nicio idee despre acuzații sau proces, rostește un discurs lung în care denigrează întregul proces, inclusiv pe agenții care l-au arestat; în acest timp, într-un colț al sălii, un student la drept o violează pe soția aprodului. Josef se întoarce apoi acasă. Judecătorii stabiliseră cu el că interogatoriile vor avea loc numai duminica, pentru a nu-l încurca în desfășurarea activității sale profesionale. K. se duce la tribunal în următoarea duminică, deși nu fusese citat. Tribunalul nu era convocat, iar inculpatul are ocazia să vorbească cu soția aprodului, care încearcă să-l seducă și îi oferă mai multe informații despre proces, oferindu-se să-l ajute. K. urcă mai târziu cu aprodul la cel mai de sus nivel al mansardei, unde se aflau birourile tribunalului. El rămâne dezgustat de cele văzute și chiar i se face rău din cauza aerului închis și a atmosferei sufocante, fiind scos afară de doi funcționari care, odată ajunși la scările care făceau legătura dintre ultimul etaj și pod, încep a se simți ei rău din cauza aerului pe care îl inspirau. Deci se produce un paradox: învinuiții se sufocă și li se face rău în „judecătoria” propriu-zisă, iar funcționarilor acestei instituții li se face rău în afara ei. Se întoarce acasă și observă că domnișoara Montag, o chiriașă dintr-o altă cameră, se muta în camera domnișoarei Bürstner. El bănuiește că acest lucru are ca scop împiedicarea continuării aventurii sale cu femeia din urmă. Totuși, un alt chiriaș, căpitanul Lanz, pare a fi în cârdășie cu Montag. Mai târziu, într-o cameră cu destinația de magazie de la bancă, K. îi găsește pe cei doi agenți care l-au arestat biciuiți de un altul pentru că i-au cerut mită procuristului, ca urmare a plângerilor formulate de K. în fața instanței. Procuristul încearcă să-l convingă fără succes pe biciuitor să nu-i mai pedepsească pe cei doi agenți. A doua zi, el se întoarce în camera cu rol de magazie și este șocat să găsească totul așa cum era cu o seară înainte, inclusiv pe biciuitor și pe cei doi agenți. Josef K. avea un unchi – Albert K., căruia el îi mai spunea și „Fantoma de la țară” – care aflând despre procesul lui Josef, a venit în biroul lui și i-a cerut explicații. Unchiul îl duce pe K. la un vechi prieten de-al său, avocatul Huld, care, fiind bolnav, își primea toți clienții acasă. Acesta era îngrijit de Leni, o asistentă medicală pe care unchiul o suspectează că ar fi și amanta avocatului. În timpul discuției, devine clar cât de diferit este acest proces față de o acțiune juridică obișnuită – vina nici nu este pusă în discuție, activitățile birocratice sunt mari, iar totul este secret: acuzația, regulile curții, autoritatea din spatele instanței – chiar și identitatea judecătorilor de la nivelurile superioare. Avocatul îi spune că el poate pregăti o întâmpinare pentru K., dar aceasta este o muncă dificilă din moment ce acuzația și regulile sunt necunoscute. De asemenea, ea ar pute să nu fie niciodată citită. Cu toate acestea, este foarte importantă. Avocatul îi spune că sarcina sa cea mai importantă este de a stabili relații cu judecătorii instanțelor superioare. În timpul discuției, avocatul arată că șeful de birou al Curții era ascuns într-un colț întunecat. Acesta se alătură conversației, dar K. este chemat de Leni în camera de alături, unde ea se oferă să-l ajute și-l seduce. Ei întrețin o relație sexuală. Ulterior K. își întâlnește unchiul în afara casei, iar acesta din urmă îi reproșează este furios că lipsa lui de respect îi va dăuna cazului. Vizitează avocatul de mai multe ori. Avocatul îi spune permanent în ce situație cumplită se află, îi povestește cum a ajutat clienti fără speranță și se laudă cu multiplele sale relații. Întâmpinarea sa nu este niciodată finalizată. Activitatea de la bancă a lui K. se deteriorează, el fiind măcinat de griji cu privire la cazul său. Inculpatul decide să preia controlul asupra procesului și îl vizitează pe avocat, cu intenția de a-l concedia. În biroul avocatului, el întâlnește un individ asuprit pe nume Block, un client care-i oferă lui K. unele informații. Cazul lui Block se derula de cinci ani, iar acesta devenise dintr-un negustor de succes un om de afaceri aproape de faliment și era practic un fel de sclav al avocatului și al lui Leni, cu care avea relații sexuale. Avocatul își bate joc de Block în fața lui K. supunându-l ca pe un câine. Această experiență suplimentară îl tulbură pe K. (Acest capitol a fost lăsată neterminat de autor.) Un industriaș, client al băncii, îi spune procuristului că aflase de cazul lui K. de la pictorul Titorelli, care avea relații la tribunal. Clientul îl sfătuiește pe K. să meargă la Titorelli pentru a obține sfaturi. Pictorul locuia în mansarda închiriată a unei case dintr-o suburbie aflată în partea opusă a orașului în comparație cu instanța unde fusese citat procuristul. Trei fete îl hărțuiesc pe K. pe treptele clădirii. Titorelli se dovedește a fi un pictor oficial al tribunalului – poziție pe care o moștenise, și are o înțelegere profundă a procesului. K. află de la pictor că niciun inculpat nu a fost vreodată achitat. Opțiunile posibile ale inculpatului sunt în număr de trei: achitarea reală, achitarea aparentă și tărăgănarea la nesfârșit. Procesul nu se termina de fapt niciodată, oricând putând fi reluat până la moartea propriu-zisă a acuzatului. Titorelli îl scoate din cameră pe K. printr-o ușă secretă pentru că fetele blocaseră ușa pe care procuristul intrase. K. este șocat să observe că ușa dădea către alte birouri ale instanței – la fel de sărăcăcioase și lipsite de aer. La câteva zile după vizita făcută pictorului, K. primește de la directorul băncii însărcinarea de a-i arăta unui client italian principalele obiective turistice ale orașului. Din lipsă de timp, clientul îl roagă să viziteze numai catedrala orașului, stabilindu-și acolo o întâlnire. Italianul nu apare la ora ficată, iar K. vizitează catedrala, care este pustie, cu excepția unei femei în vârstă și a unui îngrijitor. K. observă însă un preot care se pregătește să țină o predică de la amvon și se pregătește să plece. Dar în loc să țină o predică, preotul îl strigă pe nume pe K., iar acesta din urmă se apropie de amvon. Preotul îi spune că el este capelanul închisorii și îi povestește o fabulă, (care fusese publicată separat sub titlul „În fața legii”), care are menirea de a explica situația sa. Cei doi discută acea parabola. Preotul spune că K. parabola este un vechi text al instanței, și multe generații de funcționari judecătorești au dat interpretări. Această secvență este, de fapt, o altă etapă în procesul de culpabilizare a protagonistului. În ajunul împlinirii de către K. a vârstei de 31 de ani, doi bărbați necunoscuți vin acasă la Josef K. și îl duc în afara orașului, într-o carieră de piatră, unde îl înjunghie. Unul dintre necunoscuți îi înfinge cuțitul în inimă și-l răsucește de două ori, în timp ce K. vede un om disperat care se aruncă în gol de la o fereastră. Ultimele cuvinte ale lui K. sunt: ​​„Ca un câine!” (Wikipedia)