Cinemateca PD…

Posted on 12/03/2015

0


Plecăm de la premiza că eşti un partid politic. Activezi în România şi eşti la putere. Bun. La începuturi, te-ai rupt dintr-un partid pe care îl consideri drept continuator al ideologiei comuniste (fie vorba între noi, numai datorită schismei apărute în sintagma „banii nu aduc fericirea”). Te-ai împrumutat cu opoziţie, ai candidat separat, mimând astfel democraţia şi alegerile libere. Ai terminat prost, PDSR-ul a câştigat covârşitor alegerile şi nu a mai dorit să îţi recunoască meritele. Prima reacţie a fost să te revolţi, să priveşti în jur şi să numeri trandafirii din grădina  altora. Ţi-ai promis, din ziua aceea,  răzbunare şi recunoaştere în materie de plural la cuvântul leţcaie…

Nu m-ar deranja să aflu în fiecare zi că o criză economică mondială şi-a întins periferia tentaculelor asupra ţărişoarei mele. De altfel, odată cu globalizarea, un fel de strănut transformat în tuse de economişti, nu mai scapă nimeni de edictele trasate de americani. Lăsând la o parte problemele celor Mari, nu pot să nu observ precaritatea administraţiei româneşti. Cumva, fără a ne forţa toţi muşchii din stomac, ne-am procopsit în aceste vremuri cu oameni precum: Băsescu, Udrea, Boc, Videanu, Berceanu, Blaga ş.a.m.d. Problema nu ar fi aşa de mare dacă România ar mai produce ceva vandabil. Însă, din lipsă de venit, orice consumator devine un asistat. Care suntem şi care ne place să nu recunoaştem cum am votat…

În fiecare zi mă întreb cum a reuşit această ţară să se procopsească cu efemeri precum: Băsescu, Videanu, Berceanu, Udrea, Blaga, Igaş, Plăcintă, Ritzi şi toată cohorta de personaje care ne injectează viaţa cu minciună, ură pentru aproape, invidie, trădare… Avea toate atuurile să fie mai pretenţioasă, mai implicată în alegerea călăreţului şi a anilor de stat în şa, mai exigentă la interviu… În fine, speram să fie mai atentă la contul de profit şi pierdere…

La vremea testamentului, se cade să ne amintim de cum a trăit muribundul, dacă a fost fericit, dacă pleacă împăcat, dacă gogoşile mâncate la  prohod aveau destul zahăr ş.a.m.d. Judecând după aparenţe ai crede că sufletul nu vrea să părăsească corpul, că Băsescu nu vrea să părăsească ţara gazdă. De fapt, această reverie e întreţinută doar de  saprofitele, necrofagi, antropofagi şi toate vieţuitoarele învăţate să fiinţeze pe spatele furnicilor, albinelor şi copacilor  netăiaţi de drujba UDMR… Exact acei paraziţi – crescuţi cu miez de nucă fiert în lapte – care refuză să fie relocaţi din tangoul continuu jucat  cu naivitatea şi bunul simţ al românilor…

Lumea e în schimbare. Trăim vremuri interesante. Partidul Naţional Liberal face o alianţă cu Partidul Conservator în vederea unei viitoare guvernări. După o asemenea şolticărie politică “Universul” lui Luigi Cazzavillan ar fi titrat a doua zi cu litere îngroşate următoarele: Eu cu cine votez? Pe bună dreptate, cetăţenii respectabili ar fi “încurajat această uniune consensuală” cu manifestări energice de dezaprobare. De altfel, în chestiunile importante pentru ţară, cele două partide politice au urmat căi diferite. Unii cu modernismul, alţii cu conservatorismul.  Şi dacă nu era Brătianu, mai marele liberalilor, nu mai aveam Românie modernă. Revin în prezent şi constat: PD-ul e la guvernare cu nişte domni de etnie maghiară, reprezentanţii celorlalte minorităţi plus niscaiva dezertori din alte partide. Să mă explic altfel: Băsescu, luat ca număr divizibil, are mai mulţi divizori. Se divide cu 2, se divide cu 3, se divide cu 5, se divide cu 7, se divide cu 11, se divide cu 13 etc. Tupeul şi nesimţirea vine doar atunci când se declară număr prim…

Nu vreau să încep prin a afirma faptul că poporul român e poltron. La fel de mult, nu vreau nici să compar Egiptul cu România. Ar trebui să mă pierd în explicaţii inutile legate de cuvintele aculturaţie, etnogeneză, religie etc. Prefer să vorbesc doar despre faptul că în România actuală suflă un vânt de schimbare prin toate palierele şi ungherele. Murmurul a devenit voce iar vocea a devenit strigăt. Eu îl aud. Voi nu? Invitaţia pentru schimbarea democratică a fost lansată prin construcţia politică numită Uniunea Social Liberală. Adrisanţii, mă refer aici la preşedintele Băsescu şi PD, nu au fost găsiţi acasă pentru remiterea telegramei privind divorţul…De altfel, în calculaţia lor de imagine, întocmită wrong pe bani de consultanţi, încă mai cred că anumite gogoriţe(gen: arestarea câtorva duzini de vameşi în plină construcţie de săli de sport şi autostrăzi pe Google, recalcularea pensiilor militarilor etc.) ne vor salva economia naţională. Nu! De azi înainte, sper, veţi vedea un PD mult mai repliat (aproape de surdină) şi un Băsescu Traian încercând prin discursuri sforăitoare la tribună să mai salveze ce se mai poate câştiga din decesul şi succesiunea la tronul vacant al PD…

PS: De câte ori scriu ceva “contra”: pică curentul, netul se “mişcă” greu, twitter-ul dă eroare de conexiune, wordpress-ul nu mai răspunde…“Deranjez” pe cineva?

PPS: După acest “filtru”, totul funcţionează în parametri normali…

Nu mai există nicio îndoială, coabitarea României cu Băsescu s-a terminat… Reprezintă doar o chestiune de timp părăsirea scenei politice pe uşa din spate. Se pare că nici acum nu înţelege ce l-a lovit. E simplu, Poporul. Cel des invocat, folosit şi abandonat pentru gheşefturile apropiaţilor din PD şi a contributorilor la realegerea forţată. Nu fac acum analiza paşilor greşiţi făcuţi de Băsescu în politică, constat doar urmările. Destul de manifeste şi aşteptate. Mai rămâne doar să urmărim epuizarea nisipului din clepsidră…