Moştenirea politică a lui Băsescu pute doar a Udrea…

Posted on 31/10/2014

1


România trebuie să aleagă din mormanul de deşeuri cu suflet reciclabil un singur preşedinte: care să nu fi fost sicofant , care să nu fi copiat la examene de admitere sau terminale, care să nu fi avut rădăcini sau afini în nomenclatura ceauşistă, care să fi înţeles diferenţa între profesie şi ocupaţie ş.a. Altfel, doamna Elena Gabriela Udrea nu se califică pentru România. Băsescu o ştie. E doar presat de căsătoria cu PMP, adică EU, cu reprezentare actuală şi până când boala sau recluziunea îi va despărţi. În schimb, România, atunci când merge la vot,  trebuie să nu uite cuvinte precum : moştenire, marinar, contrabandă, revoluţie, gheşeft, flotă, minister, partid, preşedinte, justiţie, iar gheşeft, televiziune, amantlâc, căsătorie, alegeri, iubire, pupici la Cotroceni. În fine, România trebuie să aleagă cu gândire civilă şi fără zâmbet penal…

 .