Geaba te visezi preşedinte, rămâi doar un premier acoperit…

Posted on 23/10/2014

0


“Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi…” Ion I. C. Bratianu

Comunicarea cea mai simplă presupune un emiţător şi un receptor. Când e vorba de un lider politic şi electorat, când te referi la România, se pare, cu titlu perpetuu, totul comportă nuanţări. E vorba de cultura democraţiei apropriate la seral, e vorba doar de spaţiul determinat geografic cu domeniul informatic .ro, e vorba de percepţia alegătorilor şi ales: care promite în campanie şi se uită la măsuri pe sondaje. Başca, atunci când se jură pe funcţia de premier şi se primeşte bunăvoinţa asta, nu mai trebuie să existe bunul simţ în parcursul alegerii preşedintelui de drum. Pe undeva, nu ar trebui să uităm şi electorii de parcurs: scuipaţii, alergaţii, trimişii la reeducare într-un colţişor plin de praf, bătuţii de frig sau jandarmerie la mitinguri, ironizaţii la referendum etc. S-au uitat toate acestea? Băsescu, cu siguranţă, nu le-a uitat. Noi, de asemenea. Altfel, totul se reduce la încrederea cultivată de candidat şi roadele culese cu ocazia scrutinului.  Simpatizanţii, electorii, aderenţii , militanţii şi liderii -structura pe verticală a unui partid politic- te pot înţelege chiar şi atunci când faci omisiuni în recitarea unei poezii cu valenţe de discurs la tribună. Pentru restul, cei mulţi şi cu drept de vot fără sondaje, dacă se continuă aşa, totul se va reduce la micul titulescu. La cel care era pieptănat pe creştet de Adrian Năstase atunci când invita opoziţia să îi numere ouăle. Să nu uiţi, Darie! E important, mai ales acum, când eşti domn la oraş şi poţi să faci istorie…

Se trezi într-o dimineaţă în peştera umedă şi rece. Ar mai fi dormit, ca orice balaur, dar îl sâcâia luminiţa ce se încăpăţâna să pătrundă prin mica intrare a sălaşului. De la o vreme, singura prietenă care îl mai vizita. Chiar şi aşa, o bombănea de fiecare dată şi se întorcea preţ de cincisprezece minute cu spatele la ea. Amic statornic, luminiţa îl petrecea cu înţelegerea unui înţelept cu barbă lungă şi albă. Ştia, lăuntric, că numai aşa îl poate scoate din propria-i recluziune. Momentul de tatonare reciprocă, demn de un duel fără final, încetă odată cu prima văpaie pufnită prin fosele unui balaur pensionat de vremuri să fie ultimul din spiţa sa estică…

Insidioasă, jivina îşi încordă printr-o zbatere nefirească ultimii solzi (ce îi populau coama rebegită ca o virtute militară) şi oftă prelung spre răsărit. Speranţa întâlnirii cu singura lui alinare compensa tot efortul. Luminiţa, jucăuşă ca un tril de izvor în amonte,  tresălta şi ea lumesc spre apusul ştiut… Peretele apropiat, umectat cu organisme  dornice de viaţă, părea amantul perfect pentru căldura ei… Sunt singur, gândi balaurul… Şi, fără un răspuns, se apucă de îmbuce ceva, aşa,  în loc de  carne de cutezător…Greu de găsit un pământean curajos!…

În ziua aceea, sosită cu mult de ajun, din lipsă de orice obligaţii, fascicula alese un alt balaur, mult mai atent la nevoile ei privind cromatica,  reflexia şi refracţia unui fir de păr vopsit cu spicele de grâu. Din lipsă de probe, dosarul privind evadarea balaurului din peşteră fu clasat de noii amploaiaţi numiţi în pripă de lighioană ca executori testamentari încă din timpul vieţii în penumbră…

Legenda balaurului fără adjective se sfârşeşte aici. Întotdeauna se va vorbi despre poveste şi personajele asimilabile din dosar. Există un balaur în fiecare dintre noi. Diferenţa e în adjectivul unora…

E greu de înţeles de ce activul de partid socialist glorifică în piaţa liberă imaginea liderului de moment: doar pentru că este acolo şi nu a plecat, precum Antonescu? Care, putea ajunge departe, dacă nu se înhăita politic cu Băsescu? Întreabă unii, fără ştiinţă de carte şi melodie actuală. Virgulele, nu sunt cu muştar. Altfel, din ce în ce mai multe. Mici, foarte mici la gramaj şi aspect. Despre conţinut, plecând de la prezenţa în agora şi influenţă, putem aprecia faptul că Antonescu/Iohannis nu a plecat, ci contabilizează politic, zilnic, lipsa de soluţii economice în afacerea privind România. O pălărie mult prea mare pentru micul Titulescu, atunci când trebuie să hotărască singurel: pentru lipsa fondurilor pentru întreţinerea unui apartamenţel la bloc, pâinică şi cartofi prăjiţi la nesfârşit, evaziune fiscală în pieţe, haiducie  în taximetrie, licitaţii cu dedicaţie pe ritmuri europene, autostrăzi promise de Şova, litoralul şi chliloţiei bronzaţi de Mazăre în Madagascar ş.a.md. Nicio masă fără Ponta?…