Ponta: cronica unei morţi politice anunţate…

Posted on 06/10/2014

0


Povestea în sine nu este foarte complexă: Angela Vicario tocmai s-a căsătorit cu Bayardo San Roman. În noaptea nunţii el constată că ea nu era fecioară, motiv pentru care proaspătul soţ o aduce înapoi, bătută, la familia ei. Cerându-i-se să spună numele făptaşului ea îl desemnează pe Santiago Nasar. Astfel, doi dintre fraţii săi – gemeni, Pedro şi Pablo Vicario, se hotărăsc să-l ucidă. Ironia pe care pune accent cartea este că până la sfârşitul zilei destinată crimei întreaga localitate ajunsese să ştie că Santiago Nasar urma să fie ucis. Toţi – cu excepţia lui…(ultima carte citită)

tratamente-pentru-bolnavii-la-pat

Preambul:

”Te poţi supăra pe cineva care nu-şi valorifică în mod inteligent calităţile, sau care nu-şi cunoaşte limitele, ori nu-şi domină slăbiciunile. Dar nu te poţi supăra pe un ins încă nealcătuit, nearticulat, fluid, imprevizibil nu prin subtilitate dinamică, ci prin carenţă structurală. Nu te poţi supăra – să zicem – pe o amoebă. Or, în cazul de faţă, avem de a face cu un personaj fără portret recognoscibil: nu evoluează prin opţiuni raţionale, ci prin tropisme de conjunctură. Cînd inapt şi ţîfnos ca un repetent obraznic, cînd pompos ca un pionier distribuit, la sfîrşit de an, în rolul lui Mihai Viteazul, cînd drăgălaş ca o cadînă, cînd burzuluit ca un miliţian proaspăt crescut în grad, cînd glumeţ ca un băieţel din grupa mare, cînd solemn ca un lider planetar, Victor Ponta reuşeşte o stranie performanţă de minus-existenţă, un apogeu al lui „fără“: fără experienţă, fără prestigiu,fără competenţe specifice, fără prea multă minte, fără prea mult caracter, fără haz, fără simţul răspunderii,fărăconştiinţa nenumăraţilor „fără“, care îl caracterizează”…

Cuprins:

Un balon de săpun are o durată limitată de viaţă. Bucură, încântă, dar eşuează lamentabil la proba timpului. Culorile curcubeului expuse privirii preţ de câteva clipe nu ţin loc de corolă de lumini a lumii. Nicidecum. Rămân doar apă cu săpun şi aer. Necesare pentru micimea momentului în comparaţie cu efemerul creaţiei. Spunea bine cineva că nu trebuie să crezi în baloane de săpun. Sunt doar poveşti frumoase spuse celor adormiţi. Care visează baloane noaptea şi le sparg cu barosul ziua. Pe undeva,  năzuinţele unui visător interesează mereu atunci când te raportezi la viitor. Fără de care nu am mai rătăci în prezent. Fiii risipitori din prezentul general nu întruchipează speranţa! Sunt doar simpli actori pe timpul nostru. Care e limitat. Şi nu mai suportă amânări sau suspendări. A venit Pontissimo, la analiza generală. Cu baloane de săpun şi acoliţi vopsiţi. Se cere un vot de blam. Prontissimo!…

Final:

Într-o zi, organele corpului s-au hotărât să-şi aleagă un conducător.– Fiind cel mai deştept, e limpede că trebuie să vă fiu conducător, spuse Creierul.– Mai slăbeşte-ne, măi creierule, şi cu intelectualii tăi cu tot, că nu preţuiţi nici cât o ceapă degerată. Noi, ăştia pe care voi ne numiţi cu dispreţ „talpa ţării”, noi, cei care vă ducem în spate pe toţi, noi ar trebui să conducem, spuseră Picioarele.– Ha, ha, că şi ştiţi voi unde să mergeţi, adăugară zeflemitor Ochii. Nu, conducătorul trebuie să aibă o viziune foarte clară, şi numai noi avem aşa ceva.– Viziune?! Vai de capul vostru, nişte visători cu capul în nori! Până una-alta, noi, mult-hulitele servicii, deţinem secretul echilibrului, comentă un ofiţer din cadrul „Urechii interne”.– Ce searbădă ar fi viaţa fără artişti, fără scriitori, fără noi, cei care ştim să mânuim cuvântul la fel de bine cum mânuiesc alţii rindeaua, se lăudă Limbă.– Dacă nu ar fi Inima, cine ar mai pompa sângele necesar funcţionării întregului organism? se interesă un funcţionar bancar.– Nu orice capitaluri injectate în economie vor produce mult-dorita relansare economică, ci numai cele oxigenate, curăţate de aşa-numitele „active toxice”, se străduia să explice domnul Plămân, reprezentantul nu știu cărei asociații de imemeuri.– Terminaţi odată cu pălăvrăgeala asta, spuse un individ mărunţel, cu ochelari, şi care semăna leit cu Bok cel mic. Eu sunt conducătorul.– Da’ tu cine eşti? se mirară toţi cei de faţă.

– Mi se spune Cur. Profesor de constituție și avocat amator.

– Dar bine, Curule, tu nu ştii să faci nimic, şi, în afară de asta, miroşi atât de urât! Cum să ne conduci tu?

– Aşa, deci! Atunci o să vedeţi voi!

O săptămână întreagă, Curul nu făcu nimic.  Nu făcu nimic din ceea ce, îndeobşte, este menit să facă.  Iar după o săptămână plină de concedieri, reduceri de salarii, măriri de TVA, şi alte cele,  Picioarele tremurau ca vai de ele, Ochii se umflaseră de mai să iasă din orbite, Urechile vâjâiau, Limba atârna de-un cot, Plămânii gâfâiau, chiar şi Inima bătea să se spargă, iar în ce priveşte Creierul, o parte murise cu totul, iar cealaltă plecase cu o bursă de studii . Văzând, aşadar, că nu e de glumit, merseră la Cur şi îi spuseră:

-Mărite Cur, n-ai vrea, totuşi, să ne fii slăvit conducător?

La care Curul nu stătu prea mult pe gânduri – ați văzut Cur să gândească, și încă mult? Slobozi o băşină extrem de puturoasă, semn că primise ok-ul de la şeful, şi acceptă cu bucurie.

Viaţă de căcat … dacă ne conduce Curul.