Conjugarea verbului a ponta…

Posted on 26/06/2014

2


The conjugation of the verb to clock…

La conjugaison du verbe à horloge…

Structura pe verticală a unui partid politic este formată din simpatizanţi, electori, aderenţi, militanţi şi lideri. Aşa am învăţat în facultate de la domnul Pârvulescu.  Stau şi mă întreb: ce  îi califică în această opţiune pe unii resortisanţi, atunci când vine vorba de PSD? Şi, mai ales, ce înţeleg aceşti domni sau doamne despre PSD, atunci când îşi asociază opţiunea, temporară sau definitivă, cu această formaţiune politică? Această interogaţie mă chinuie de mulţi ani, încă de la înfiinţarea PMR transformat în PCR, şi mai apoi în CFSN, apoi în FSN, PDSR şi – la final – în PSD. Bine că am trecut examenul cu un referat despre anarhism şi democraţie consociativă. Altfel aş fi trăit o lungă perioadă din viaţă cu ideea faptului că votca treabuie servită doar la aceeaşi masă, doar cu sportivi de renume şi doar în birtul care serveşte pe veresie: Bakunin, Kropotkin, Socrate, Platon, Aristotel, Rousseau şi restul de băieţi din PSD. Această eternă reîntoarcere la afacerea cu opţiunea politică, conjugată cu verbul a ponta şi prezentul bate trecutul, îmi tot provoacă nopţi albe viitoare: România, 2014, noiembrie, alegeri prezidenţiale… Aş fi vrut ca acest post să nu sugereze legătura directă între premierul României şi conjugarea verbului a ponta. Îmi place să cred şi faptul că la alegerile din toamnă, anul curent, electorii vor fi înţeles demult cum stă treaba şi nu se vor mai uita precum Lev Nikolaevici Mîşkin la Parfion Semionovici Rogojin…