Vreau să zbor spre prezent…

Posted on 28/03/2013

2


„acest post este dedicat tuturor oamenilor cu arogări de expertiză profesională în era portocalie”

prima poveste:

Undeva la început, nu departe de cuprins, după un travaliu prelungit din partea mamei purtătoare s-a năzărit pe lume Alfa. Un băieţel sănătos, cu flatulări normale în pemperşi, ceva comun şi normal pentru un puţoi cu valenţe de progenitură beta. De la prima strângere la pieptul lăptos al mamei, de la primul scrâncet prelung de fiinţă, a ştiut mereu  că destinul lucrează pentru lipsa sa de colici intestinali. Atunci cand au venit, în batjocura fiinţării sale, au fost intâmpinaţi cu bocete prelungite şi călduroase mângâieri la funduleţul curat. După o vreme, copilul divin din povestea noastră, nemulţumit de mediile de socializare oficiale, a solicitat printr-o petiţie stropşită cu lacrimi să fie relocat în grija bunicilor iar roadele creşterii şi educării personale să fie apropriate de părinţi. Moţiunea a fost dezbătută şi aprobată în consiliul de familie în unanimitate. Alfa s-a întors la origini. De la cultivatul cartofilor şi pişatul pe spatele bunicului, la poeziile bunicii şi plivitul buruenilor în rime. Prunii altoiţi şi grădina populată cu prea mult pir, incursiunile cu tataia în centrul vechi pentru un bilet la pronosport, necunoscutul lanului de porumb din spatele casei, gardurile sărite până la bordeiul vecinului şi garnisirea cu pământ a tocăturilor pentru ciorbă etc. Toate au rămas în urmă până la naraţiunea cu mersul la grădiniţă…

a doua poveste:

Am opt ani şi ceva şi mă numesc Georgică. Locuiesc în Sectorul 6 şi merg la şcoală în fiecare zi. Mami şi tati mă duc la ore. Ajungem mereu cu întârziere pentru că tati nu poate să pornească maşina iar mami se uită mereu în oglindă dimineaţa. La despărţire, mami mă pupă mereu pe obraji iar tati îmi face cu mâna din maşină.Intru in clasă şi mă feresc de colegii care vorbesc mult. E cazul şi lui Mîrcia. Mă-sa e profesoară de română şi are pile. Spune vrute şi nevăzute şi nimeni nu îl opreşte. Bine că nu îl aud la televizor. Adorm devreme. Clasa noastră e mare şi are patru ferestre. Eu stau în ultima bancă şi mă pregătesc pentru meciul de diseară.În fiecare zi e meci. Ţăranul de Mîrcia scuipă pe jos şi înjură în fiecare recreaţie. Îi plac toate subiectele legate de seminţele bulgăreşti şi le toacă zgomotos la ore. Sunt mereu nervos pe el. La ore mă fac că nu îl cunosc. Chiar şi când sunt întrebat de învăţătoare de ce lipseşte. Dacă aş fi mai mare i-aş spune să se ducă în plm. Dar nu sunt. Asta imi aminteste mereu de tata când vrea să-mi închidă gura. Sunt condamnat să îl văd pe ţăran în fiecare zi. Cum îşi bagă, cum îşi scoate, şi tot tacâmul. Noroc ca dorm. Şi nu îmi fac lecţiile. Le copiez mereu în recreaţie de la alţii. Nu de la Mîrcia, el nu lasă pe nimeni să copieze de la el. E prost şi nu vrea să fie coleg cu nimeni. Încerc să uit că e seară şi nu am făcut lecţiile pentru mâine. E greu, dar adorm cu gândul la o înjurătură nouă pentru Mîrcia Budea. Colegul meu de clasa a treia…

ps: aştept nemâncat la şcoală cu mama, lu tata ia luat maşina pentru că e ziarist şi a parcat ilegat, aud cum se laudă că e a patra putere în stat şi legea nu se aplică. agentul de la politie îi tot explică că hotărârea e dată de unul Poteraş şi are un contract de execuţie pe mai mulţi ani. cu clauze de reziliere foarte mari. bine că sunt în clasa a treia şi sunt precoce la înjurături pentru un precum Mîrcia…

a treia poveste şi ultima

Unii de la pedele, numiţi aşa din spiritul gregar manifestat în perioada de domnie a lui Zeus, trag speranţe încă la propăşirea sistemului pe care l-au cunoscut, învăţat şi aplicat în cele mai mici detalii. Chiar nu ştiu cum se numeşte acest fenomen în sfera medicalului. De regulă, sunt oameni: fără personalitate, certaţi cu cititul oricăror cărţi şi cu o imaginaţie fecundă aflată la nivelul genunchiului. Când te gândeşti la broaşte, la amfibieni în genere, afli nivelul parcurs de  genunchi către ei. Lăsând asta în urmă, din lipsă de timp, observi cum “astăzi” devine “ieri” şi “mâine” devine ”maro”; un motiv în plus de nervozitate pentru degringolada acestor vieţuitoare efemeride. Ele trebuie să plece, să dispară definitiv din peisajul actual şi nu pot achiesa la certitudinea afişată în văzul tuturor. Nu înţeleg că “domnul Zeus” i-a folosit doar să ajungă în “regnul Olimp” şi acum îi lasă fără abilităţile de semizei. Fără ambrozie, fără licitaţii publice cu încredinţare directă, fără virgine cu bluzon portocaliu, fără orice pământesc pentru condiţia de nevertebrat. Pentru toate aceste motive, comensurate doar în bani şi funcţii publice populate de habarnişti cu diplomă, universul gândacului se calcă singur cu o cizmă în creştet. Ce mai poate insecta să gândească despre condiţia euglenei verde şi a parameciului după ce a urcat cu liftul în lumea primatelor?…Răspunsul e la îndemâna oricui: te faci vertebrat, chiar dacă ai fost prin născare altfel; nu mai schimbi dosul pentru lins şi îţi oblojeşti  limba prea mult încercată; uiţi că exişti o lungă perioada şi faci trântă cu moralitatea… Etcetera, etcetera. Aşa să vă ajute Darwin!