Sectorul 6, 10 iunie 2012: atunci îi voi fi eliberat definitiv pe toţi locuitorii de Cristian Poteraş şi Elena Udrea…

Posted on 19/05/2012

0


Alegerile locale din Sectorul 6 reprezintă un caz particular în România. Primar e Poteraş şi deputat e Elena Udrea. Mai nou, astfel de “cazuri” au început să apără şi la Cluj. Cineva trebuia să facă o analiză obiectivă asupra situaţiei din terenul electoral. Las colegii de Cluj să se ocupe de micuţul emil şi mă întorc la Bucureşti, mult mai aproape de aria mea de cuprindere a fenomenului.

Pentru epuizarea generalităţilor, amintim că în Sectorul 6, Colegiul 25 mai exact, a fost aleasă ca deputat doamna Elena Udrea la braţul unui „generos” primar numit pe atunci Cristian Constantin Poteraş. Pentru cei care au uitat, amintim şi faptul că doamna viitor deputat venea în campania electorală cu o maşină recunoscută la sediu şi pleca pe teren cu o maşină din producţia internă. Contribuabilii nu trebuiau să gândească greşit despre bunele intenţii ale unei doamne care anunţa că se va lupta în viitor cu stihiile prezentului    pentru o mai bună viaţă a alegătorilor din Sectorul 6. Alegerile au trecut, Elena Udrea a uitat de unde a plecat, Poteraş încă e primar de conjunctură şi are dorinţe de realegere

 

Îmi vine greu să înţeleg de ce mai continuă să cheltuie banii contribuabililor actualul primar al Sectorului 6,  în scopul unei realegeri care nu va mai veni niciodată… Pentru mai toţi e lesne de înţeles : Poteraş şi la famiglia,  nu mai au  nicio  susţinere  în a câştiga simpatia electorilor din Sectorul 6. După ce au creat o întreagă camarilă cheltuitoare de fonduri publice, aducătoare de dosare penale, “puse la rece”  de combinaţia cu Udrea, Poteraş încă se mai crede viitorul edil al Sectorului 6. Nu ştiu cine îi face campania de imagine şi realegere şi pe ce bani, un lucru e simplu: Poteraş e istorie! Mai mult penală. Mesajul meu pentru şobolani e următorul: părăsiţi corabia cât mai aveţi această şansă, vasul cu speranţă a luat apă prin toate părţile …

Pentru postacii de serviciu Blurepista, Andreea P, Roxana N & more; despre care am aflat că sunt remuneraţi  doar în perioada de campanie, dacă nu erau plătiţi aş fi avut semne de întrebare, multe succesuri şi o invitaţie spre cultura creată de lider prin dans: