Ştefan Florescu: de profesie prost, caut recunoaştere în bani şi funcţie publică…

Posted on 03/05/2012

4


În seara asta m-am hotărât! Vreau să candidez ca independent. Dacă un cetăţean precum Dispecer Blogosferă poate fi luat în calcul ca edil peste aproape patru sute de mii de suflete în Sectorul 6, în absenţa unei expertize documentate în managementul public sau privat din aria de referinţă, pot şi eu să fiu un primar cool. De altfel, rezultatele din ultima vreme mă recomandă cu prisosinţă. Prin vocea, talentul meu în ale politicii, cred că pot şi eu să decontez din banii sponsorilor o ciorbă şi un felul doi tuturor boşorogilor din Sectorul 6. Pardon, electorilor care se uită în fiecare noapte la OTV. Cu fonduri, numite în continuare bani nedeclaraţi la fisc. Obţinuţi după o reală muncă de confiscare de la zarzavagii sectorului 4 în tranşe egale periodice încărcate cu promisiuni. Başca, ca să plusez, promit să vă plimb cu autocarele plătite de mine şi obţinute de un inspector pentru mandea printr-o asociaţie.  Un fel de iarbă verde a mănăstirilor vizitate de conspiraţia pensionarilor.  Dacă promiteţi că mă votaţi, mititelul cu muştar de la cârciuma din colţul pieţei şi şaorma cu de toate vor fi mai ieftine. Zău aşa. Vă promite Eu! Votaţi-mă! Eu sunt sincer! Eu ştiu cum e cu dedicaţiile pe manele!

VOTAŢI EU DEŞTEPT!