De ce treci codrii de aramă, în grădina celor care nu cuvântă?…

Posted on 14/03/2012

3


În seara asta am avut o discuţie despre liberalism. Văzut economic şi social.  Percepţia unui interlocutor a fost că o duce greu datorită liberalismului. S-au trecut în vedere: sistemul de impozitare actual şi lacunele, evaziunea fiscală neimpozitată forfetar, prostia unui neaplicat economic, tirade despre perioada interbelică, cum râmâne treaba cu Budapesta, de ce cocoşul a ouat primul după două beri ingerate, în fine…Treburi, socoteli. Dar să revin, la explicaţii a fost invocat, mai ales,  regimul perpetuat la putere în România ultimilor douăzeci de ani. Un sistem în care a fost privat de afirmare deşi merita mai mult. L-am întrebat ce înţelege prin liberalism iar răspunsurile negative l-au vizat doar pe Crin Antonescu. Care e preşedinte al PNL, care e liberal, care e un „corupt demonstrabil” , care e de vină pentru tot ce nu se întâmplă rezonabil, care nu se bucură de imaginea publică pe care o merită… Aici m-a pierdut. Pe toţi. Degeaba am încercat să îi explic că la putere se află personaje precum Băsescu. Care nu au nicio treabă cu liberalismul. Şi care nu au avut niciodată o legătură cu „nevoile” unui stat „liberal”, conducerea fiind asigurată de bunicuţe şi licurici…La final, ne-am despărţit prieteni. El cu ipotezele, eu cu evidenţele…

Etichetat: ,