Legenda balaurului fără adjective…(3)…(în loc de final)

Posted on 02/03/2012

3


Se trezi într-o dimineaţă în peştera umedă şi rece. Ar mai fi dormit, ca orice balaur, dar îl sâcâia luminiţa ce se încăpăţâna să pătrundă prin mica intrare a sălaşului. De la o vreme, singura prietenă care îl mai vizita. Chiar şi aşa, o bombănea de fiecare dată şi se întorcea preţ de cincisprezece minute cu spatele la ea. Amic statornic, luminiţa îl petrecea cu înţelegerea unui înţelept cu barbă lungă şi albă. Ştia, lăuntric, că numai aşa îl poate scoate din propria-i recluziune. Momentul de tatonare reciprocă, demn de un duel fără final, încetă odată cu prima văpaie pufnită prin fosele unui balaur pensionat de vremuri să fie ultimul din spiţa sa estică…

Insidioasă, jivina îşi încordă printr-o zbatere nefirească ultimii solzi (ce îi populau coama rebegită ca o virtute militară) şi oftă prelung spre răsărit. Speranţa întâlnirii cu singura lui alinare compensa tot efortul. Luminiţa, jucăuşă ca un tril de izvor în amonte,  tresălta şi ea lumesc spre apusul ştiut… Peretele apropiat, umectat cu organisme  dornice de viaţă, părea amantul perfect pentru căldura ei… Sunt singur, gândi balaurul… Şi, fără un răspuns, se apucă de îmbuce ceva, aşa,  în loc de  carne de cutezător…Greu de găsit un pământean curajos!…

În ziua aceea, sosită cu mult de ajun, din lipsă de orice obligaţii, fascicula alese un alt balaur, mult mai atent la nevoile ei privind cromatica,  reflexia şi refracţia unui fir de păr vopsit cu spicele de grâu. Din lipsă de probe, dosarul privind evadarea balaurului din peşteră fu clasat de noii amploaiaţi numiţi în pripă de lighioană ca executori testamentari încă din timpul vieţii în penumbră…

Legenda balaurului fără adjective se sfârşeşte aici. Întotdeauna se va vorbi despre poveste şi personajele asimilabile din dosar. Există un balaur în fiecare dintre noi. Diferenţa e în adjectivul unora...