România: Mica Ţiganiadă…(episoade aleatorii)

Posted on 29/02/2012

2


Nu m-ar deranja să aflu în fiecare zi că o criză economică mondială şi-a întins periferia tentaculelor asupra ţărişoarei mele. De altfel, odată cu globalizarea, un fel de strănut transformat în tuse de economişti, nu mai scapă nimeni de edictele trasate de americani. Lăsând la o parte problemele celor Mari, nu pot să nu observ precaritatea administraţiei româneşti. Cumva, fără a ne forţa toţi muşchii din stomac, ne-am procopsit în aceste vremuri cu oameni precum: Băsescu, Udrea, Boc, Videanu, Berceanu, Blaga ş.a.m.d. Problema nu ar fi aşa de mare dacă România ar mai produce ceva vandabil. Însă, din lipsă de venit, orice consumator devine un asistat. Care suntem şi care ne place să nu recunoaştem cum am votat…

***

Plecăm de la premiza că eşti un partid politic. Activezi în România şi eşti la putere în 2012. Bun. La începuturi, te-ai rupt dintr-un partid pe care îl considerai drept continuator al ideologiei comuniste (fie vorba între noi, numai datorită schismei apărute în sintagma „banii nu ajung la toţi”). Te-ai împrumutat cu opoziţie, ai candidat separat, mimând astfel democraţia şi alegerile libere. Ai terminat prost, PDSR-ul a câştigat covârşitor alegerile şi nu a mai dorit să îţi recunoască meritele. Prima reacţie a fost să te revolţi, să priveşti în jur şi să numeri trandafirii din grădina  altora. La o simplă numărătoare a ieşit cifra unu. Ţi-ai promis, din ziua aceea,  răzbunare şi recunoaştere în materie de plural la substantivul leţcaie şi adjectivul arivist…

***

Într-o zi, organele corpului s-au hotărât să-şi aleagă un conducător.– Fiind cel mai deştept, e limpede că trebuie să vă fiu conducător, spuse Creierul.– Mai slăbeşte-ne, măi creierule, şi cu intelectualii tăi cu tot, că nu preţuiţi nici cât o ceapă degerată. Noi, ăştia pe care voi ne numiţi cu dispreţ „talpa ţării”, noi, cei care vă ducem în spate pe toţi, noi ar trebui să conducem, spuseră Picioarele.– Ha, ha, că şi ştiţi voi unde să mergeţi, adăugară zeflemitor Ochii. Nu, conducătorul trebuie să aibă o viziune foarte clară, şi numai noi avem aşa ceva.– Viziune?! Vai de capul vostru, nişte visători cu capul în nori! Până una-alta, noi, mult-hulitele servicii, deţinem secretul echilibrului, comentă un ofiţer din cadrul „Urechii interne”.– Ce searbădă ar fi viaţa fără artişti, fără scriitori, fără noi, cei care ştim să mânuim cuvântul la fel de bine cum mânuiesc alţii rindeaua, se lăudă Limbă.– Dacă nu ar fi Inima, cine ar mai pompa sângele necesar funcţionării întregului organism? se interesă un funcţionar bancar.– Nu orice capitaluri injectate în economie vor produce mult-dorita relansare economică, ci numai cele oxigenate, curăţate de aşa-numitele „active toxice”, se străduia să explice domnul Plămân, reprezentantul nu știu cărei asociații de imemeuri.– Terminaţi odată cu pălăvrăgeala asta, spuse un individ mărunţel, cu ochelari, şi care semăna leit cu Bok cel mic. Eu sunt conducătorul.– Da’ tu cine eşti? se mirară toţi cei de faţă.

– Mi se spune Cur. Profesor de constituție și avocat amator.

– Dar bine, Curule, tu nu ştii să faci nimic, şi, în afară de asta, miroşi atât de urât! Cum să ne conduci tu?

– Aşa, deci! Atunci o să vedeţi voi!

O săptămână întreagă, Curul nu fâcu nimic. Nu făcu nimic din ceea ce, îndeobşte, este menit să facă. Iar după o săptămână plină de concedieri, reduceri de salarii, măriri de TVA, şi alte cele, Picioarele tremurau ca vai de ele, Ochii se umflaseră de mai să iasă din orbite, Urechile vâjâiau, Limba atârna de-un cot, Plămânii gâfâiau, chiar şi Inima bătea să se spargă, iar în ce priveşte Creierul, o parte murise cu totul, iar cealaltă plecase cu o bursă de studii .Văzând, aşadar, că nu e de glumit, merseră la Cur şi îi spuseră:

– Mărite Cur, n-ai vrea, totuşi, să ne fii slăvit conducător?

La care Curul nu stătu prea mult pe gânduri – ați văzut Cur să gândească, și încă mult? Slobozi o băşină extrem de puturoasă, semn că primise ok-ul de la şeful, şi acceptă cu bucurie.

Viaţă de căcat … dacă ne conduce Curul.“ (text preluat de pe  blogul Castelul de nisip)

***

Preambul:

Tot încerc să cuprind ce caută Mihai Răzvan Ungureanu zilele astea în funcţia de premier. Mandatul va fi unul scurt, expertiza domniei sale nu e tangentă cu managementul public, calităţile personale vor fi asociate recrudescent cu serviciile de informaţii şi rolul acestora în alegeri, bâlbele de la televizor vor fi taxate de media cu ostentaţia firească momentului, administraţia publică nu va fi ieşit din criza de personalitate fără precedent… Altfel, doar ca să ne lăudăm la televizor că suntem poligloţi şi să facem cu mâna prietenilor, să mai inserăm în autocaracterizare un nivel atins prin recomandarea interesată a lui Băsescu – pentru toate astea – întreb şi eu: merită? (up date: nu îmi pare deloc rău că eşti varză, în sensul de paralel cu situaţiunea, întăreşti doar regimul care te-a promovat) Zău aşa!

Început mandat premier în România actuală:

Icoanele, calendarele religioase şi cele primite de la sponsori diverşi, diplomele cumpărate şi/sau meritate, programul de lucru al funcţionarilor publici, zăpada cazută cu toptanul asupra ţărişoarei închipuite din faţa uşii, cetăţenii turmentaţi de foame şi morţi în tranşeele de frig…

Tot încerc să cuprind ce caută Mihai Răzvan Ungureanu zilele astea în funcţia de premier

***

“Din suflet, pentru suflet”…Aşa ne întâmpină respectabilul domn Ştefan Florescu pe site-ul personal. Lăsăm la o parte faptul că domnia sa vorbeşte despre sieşi la persoana a treia în toate postările, lucru acceptat doar veritabilelor personalităţi, spicuim aleatoriu: “Stefan Florescu, presedintele Asociatiei pentru Protectia Cetateanului Sector 6, este mereu sensibil la problemele oamenilor…”. Să revenim, sensibilitatea  adânc ancorată în prezentul nivel de trai al locuitorilor amărâţi din Sectorul 6, comportă conotaţii. Mai ales politice. Pentru cei care nu cunosc, Asociaţia pentru Protecţia Cetăţeanului, via Sectorul 6, a fost patentată contra cost de actualul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu “Piedone”. Să ne explicăm: după înfrângerea în alegeri a primarului pesedist Dan Darabont în anul 2004, în pofida primarului în exerciţiu reales Cristian Poteraş, domnul Popescu Cristian pe atunci, actualmente primar, având în spate un capital de imagine permis de către pesedul local, a înfiinţat o asociaţie cu un nume pompos şi derutant. Diversele apariţii la televizor, capitalul de imagine acumulat, lipsa de soluţii pentru personalitatea domniei sale, reclamau măsuri urgente. Motiv pentru care, după analizarea tutoror ofertelor, Sectorul 6 s-a ales cu o asociaţie protectoare a intereselor cetăţenilor. Pentru început, din inerţie, oamenii au dat năvală la Piedone pentru ajutor, facturaţi modic şi corespunzător pentru  costurile ocazionate  de serviciile poştale şi asistenţă juridică . Un fleac. Un pic aici, un pic dincolo, binefacerea are şi facturi de plătit. Nimeni nu le-a explicat oamenilor că nu poţi reprezenta o persoană în faţa instituţiilor publice în lipsa unui mandat din partea petiţionarului…Vremea a trecut şi, după lungi meditaţiuni personale, marcate de apartenenţa la un nou partid, denumit generic în continuare PC, aspirantul la conducerea admistraţiei publice locale, girat fiind de rezultate şi imagine, a primit oblăduirea candidaturii în funcţia de primar al Sectorului 4 din partea televiziunilor, a electorilor şi a tuturor cititorilor în stele  angajaţi cu normă redusă. Obişnuiţi cu bravele şi spectaculoasele escapade nocturne ale Inspectorului de la PrimaTV, incursiuni soldate cu deferirea a tone de cartofi în faţa instanţei, confiscarea şi condamnarea rapidă la îngurgitare de către gurile flâmânde aflate în centre de asistenţă pentru bătrâni şi orfani din Sectorul 6, locuitorii Sectorului 4 l-au primit cu drag. Ca pe un fiu întors de pe frontul speranţei…