Când nu ai bani de viitor, împrumută-te din moneda naţională a celorlalţi…

Posted on 13/09/2011

5


Plecăm de la premiza că eşti un partid politic. Activezi în România şi eşti la putere. Bun. La începuturi, te-ai rupt dintr-un partid pe care îl consideri drept continuator al ideologiei comuniste (fie vorba între noi, numai datorită schismei apărute în sintagma „banii nu aduc fericirea”). Te-ai împrumutat cu opoziţie, ai candidat separat, mimând astfel democraţia şi alegerile libere. Ai terminat prost, PDSR-ul a câştigat covârşitor alegerile şi nu a mai dorit să îţi recunoască meritele. Prima reacţie a fost să te revolţi, să priveşti în jur şi să numeri trandafirii din grădina  altora. Ţi-ai promis, din ziua aceea,  răzbunare şi recunoaştere în materie de plural la cuvântul leţcaie…

***

Nu m-ar deranja să aflu în fiecare zi că o criză economică mondială şi-a întins periferia tentaculelor asupra ţărişoarei mele. De altfel, odată cu globalizarea, un fel de strănut transformat în tuse de economişti, nu mai scapă nimeni de edictele trasate de americani. Lăsând la o parte problemele celor Mari, nu pot să nu observ precaritatea administraţiei româneşti. Cumva, fără a ne forţa toţi muşchii din stomac, ne-am procopsit în aceste vremuri cu oameni precum: Băsescu, Udrea, Boc, Videanu, Berceanu, Blaga ş.a.m.d. Problema nu ar fi aşa de mare dacă România ar mai produce ceva vandabil. Însă, din lipsă de venit, orice consumator devine un asistat. Care suntem şi care ne place să nu recunoaştem cum am votat…

În fiecare zi mă întreb cum a reuşit această ţară să se procopsească cu efemeri precum: Băsescu, Videanu, Berceanu, Udrea, Blaga, Igaş, Plăcintă, Ritzi şi toată cohorta de personaje care ne injectează viaţa cu minciună, ură pentru aproape, invidie, trădare… Avea toate atuurile să fie mai pretenţioasă, mai implicată în alegerea călăreţului şi a anilor de stat în şa, mai exigentă la interviuÎn fine, speram să fie mai atentă la contul de profit şi pierdere

****

La vremea testamentului, se cade să ne amintim de cum a trăit muribundul, dacă a fost fericit, dacă pleacă împăcat, dacă gogoşile mâncate la  prohod aveau destul zahăr ş.a.m.d. Judecând după aparenţe ai crede că sufletul nu vrea să părăsească corpul, că Băsescu nu vrea să părăsească ţara gazdă. De fapt, această reverie e întreţinută doar de  saprofitele, necrofagi, antropofagi şi toate vieţuitoarele învăţate să fiinţeze pe spatele furnicilor, albinelor şi copacilor  netăiaţi de drujba UDMR… Exact acei paraziţi – crescuţi cu miez de nucă fiert în lapte – care refuză să fie relocaţi din tangoul continuu jucat  cu naivitatea şi bunul simţ al românilor…

IDEM CU BĂSICI, PITICI ŞI ALTE BLONDE ASEMENEA:

Friends: Vania, Theo, Manu, Demi, Lilick