Să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic…

Posted on 01/02/2010

13


1) Iranul aniversează declanşarea Revoluţiei islmaice din 1979. Toate sirenele din oraşe au sunat la ora 9.33 (8.03 ora României), momentul în care avionul Air France l-a adus pe ayatollah Khomeini în Iran pe 1 februarie 1979, după 15 ani de exil. Două ore mai târziu, charismaticul lider religios în vârstă de 76 de ani anunţa intenţia creării unui nou regim, în primul discurs rostit la „cimitirul martirilor” din Behecht-e-Zahra, la sud de Teheran. Acest omagiu tradiţional adus fondatorului Republicii islamice care a condus Iranul până la decesul său în 1989 a condus la organizarea a numeroase ceremonii oficiale în Iran, care vor culmina cu mitinguri în toată ţara pe 11 februarie, data oficială a înlăturării regimului imperial.

2) Oprescu vrea inventarul gropilor de pe arterele din Bucureşti. Primarul general Sorin Oprescu a cerut Administraţiei Străzilor un inventar al gropilor formate pe arterele bucureştene, dar şi o întâlnire cu firmele care au în garanţie aceste străzi, pentru a stabili modul în care vor fi făcute reparaţiile. Edilul şef al Capitalei a convocat o nouă şedinţă la care să participe şi constructorii,  în cadrul căreia să fie stabilite priorităţile de acţiune pentru reparaţiile temporare ale străzilor.

3) Boc: Sistemul electoral permite politicienilor de pe locurile 2-3 să intre în Parlament. „Cum se va face, este o chestiune de discuţie cu toate forţele politice”, a adăugat Boc. Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat că a fost abordat de către reprezentanţi ai PDL, pe care nu i-a nominalizat, pe subiectul schimbării sistemului de redistribuire a voturilor, el precizând că discuţiile au fost neoficiale.

SURSĂ: Mediafax

PS: Mulţumiri, mulţumiri şi iarăşi mulţumiri pentru Vidu.ro!


Anunțuri