Ţi-am luat un inel şi îţi pun taxă pe el…

Posted on 13/01/2010

9


Solistul trupei Holograf şi realizatorul tv Dan Bittman a fost numit consilier al ministrului Sebastian Vlădescu pe probleme privind imaginea instituţiei în rândul populaţiei. „Vreau feedback de la populaţie. Bittman fiind o persoană populară şi care nu este legată de minister, vom putea avea o opinie obiectivă privind imaginea ministerului. El poate afla părerea populaţiei. Vreau să ştiu ce gândeşte populaţia despre MFP”, a explicat Vlădescu, pentru MEDIAFAX. Amintim faptul că în urmă cu două săptămâni, acelaşi ministru l-a numit consilier pe probleme de comunicare pe realizatorul de emisiuni tv şi radio Andrei Gheorghe. Altfel, premierul Boc a verificat personal diferenţa de nivel a decorului, în cadrul unei emisiuni produse şi prezentate de actualul consilier pe probleme de comunicare al Ministerului de Finanţe. În fine, pe surse, am aflat că se poartă discuţii avansate cu Nicolae Lingurar, cunoscut publicului sub numele de Nicolae Guţă, în vederea preluării unui post de consilier pe probleme privind drepturile de autor…

Anunțuri