Sunt cineva…am blog

Posted on 25/01/2009

0


Am cu ce mă!

Ideea de a crea un blog mi-a fost inspirată de colegul meu din facultate Mirel, cunoscut pe blogosferă sub numele de Bleen. Totodată, reprezintă şi un mod de a-mi antrena neuronii rămaşi. Orice început are ezitările lui. Treaba e să nu te opreşti. Eu aşa am făcut. Până la urmă, blogul e ceva numai al tău. Ceva intim. Un fel de jurnal electronic. Numai că amprenta ta, mai devreme sau mai târziu,  invadează spaţiul public. Şi nu poţi decât să speri la un proces reversibil.

Am început prin a posta nişte scrieri mai vechi ale mele, din vremea când mă visam un  scriitor în devenire. Slavă domnului că mi-a trecut. Vă daţi seama ce de prostii eram în stare să debitez. Şi voi, din respect pentru programa şcolară, eraţi obligaţi să mă citiţi şi să mă comentaţi. Başca, citate din opera mea. Chiar şi acum, îndrug verzi şi uscate. Şi mă gândesc la paradoxuri: verde şi uscat în acelaşi timp?

Am mers mai departe comentând posturile prietenului meu sub mai multe nume împrumutate. Mirel, recunosc, eu sunt: Ion al’ Glanetaşului, Drosophila melanogaster, Marius Avramescu etc. Eu sunt toate acele personaje ce comentau de dragul de a o face şi îţi stricau ratingul. Ai să mă poţi ierta vreodată? Dacă eşti dispus să uiţi, dar nu să ierţi, te rog să nu mă spamezi. Oricum, nick-urile au avut şi au un efect pozitiv asupra a ce îmi place mie să cred că am dar nu sunt sigur.

Cum [a îndrăzni] e un dar şi uneori o calitate, am continuat să scriu diverse impresii despre ce se întâmplă în spaţiul public. Ală e aşa, aia e altfel, nesimţirea e grasă, efectul de sală de asemenea, meduzele invadează oceanele etc… Bla-bla-bla. Lucruri neobişnuite despre oameni obişnuiţi. Şi viceversa. Între timp, m-am inspirat de la alţii mai tari în bloguit ca mine şi m-am preocupat sârguincios de customize. Vorbesc în jargone, fiindcă nu îmi vine acum echivalentul în româneşte.

Am făcut şi prostii. Ultima acum câteva zile. Fără să vreau, am deviat o mulţime de oameni(ulterior nervoşi şi cu spam la cap) spre blog-ul meu. Aţi putea zice că am reuşit. Asta era şi ideea. Numai că problema era una de solidaritate pentru un artist aflat temporar în impas. Regrete eterne, publicat up-date, prezumţie de nevinovăţie, tot tacâmul. Uneori, vrând să faci bine primeşti înapoi 3 spam-uri(ultimul, ieri). Promit să nu mai repet cuvântul astă, deja mă simt virusat. Şi nu am nici un panaceu la îndemână.

În fine, ca să nu vă plictisesc, vă anunţ că voi continua. Chiar dacă, sondajul meu „Cum aţi ajuns aici?” a înregistrat două voturi(până acum, nu disper!) negative. Unul la categoria „Ar trebui să încetezi” şi altul la categoria „Albii nu pot să…”. Gândiţi-vă şi voi, cum aş putea să renunţ când mi s-a alocat un număr. Sunt pe locul 13804. Adică ,sunt mai bun decât 43,60% dintre bloggeri. Vă aud aplauzele şi vă mulţumesc. Puteţi să încetaţi acum, mă stânjeneşte teribil! În aceste momente istorice pentru existenţa mea, simt nevoia să îl citez în final pe marele Mărgineanu: eu nu ştiu de ce, dar cred că-i de bine!

Anunțuri
Etichetat:
Posted in: Eu