Aduceri aminte:
1)
România: SIE qua non…În urma demisiei premierului Emil Boc de astăzi, Preşedintele României a desemnat pentru funcţia de viitor premier al României pe domnul Mihai Răzvan Ungureanu, Directorul S.I.E (Serviciul de Informaţii Externe). Nu avem relatări să mai fi existat în istoria României o astfel de numire, în sensul trecerii unui şef al unui serviciu secret în fruntea Executivului. Bănuiesc cu tărie că această practică e străină şi de spaţiul comun european. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu cred să mai fi existat un asemenea pocinog politic mondial. Poate în Africa, dar o excludem de dragul argumentaţiei. Întrebarea zilei e: cine vine în loculul lui MRU?
2)
Băsescu vrea să îşi facă program pe banii mei…De un timp, prin surse directe sau indirecte, cetăţeanul Băsescu Traian doreşte să mă păcălească încă o dată. Concret, cetăţeanul amintit, ajuns în demnitatea de Preşedinte al României vrea să îmi manipuleze politic aversiunea faţă de prezenţa sa în viaţa publică printr-un şantaj de trei lei. Cum ţarişoara mea i-a permis atât de multe, consideră că poate negocia şi reducerea actualului mandat (acordat de o parte a populaţiei şi consolidat prin fraudă electorală: vezi şi modelul un vot la câteva secunde, puţine, patentat de Baconschi la ambasada României de la Paris) prin revizuirea Constituţiei. De parcă toată lumea îl mai doreşte, de parcă se mai află în poziţia de a mai negocia, de parcă o să scape basma curată pentru tot ce a făcut împotriva propriilor semeni. Dragi români, cetăţeanul Băsescu Traian îşi trăieşte zilele acestea ultimele clipe ca persoană publică şi, în văzul nostru, al tuturor, vrea o ieşire din scenă fără repercursiuni asupra lui, a camarilei şi asupra tuturor epigonilor creaţi de căcărezul gândirii unui fost securist…Pentru toate astea merită doar cojile scuipate de seminţe pe stadion de galerie. În fine, Băsescu vrea să îşi facă program pe banii mei. Problema pentru şolticăriile lui politice e că am terminat-o cu el de ieri. Ar fi trebuit să realizeze că o fiinţă umblătoare la nivelul solului gândeşte şi nu uită…








razvanrinder
28/02/2012
NU este o catastrofa asa de mare. Melescanu este un diplomat de cariera si sunt convins ca va face treaba buna la SIE. Ramane de vazut daca PNL are sau nu de pierdut prin plecarea sa din partid.
Dispecer
28/02/2012
Prin diplomat de carieră te gândeşti la securist cu dosar?
razvanrinder
28/02/2012
Nu stiu daca are dosar. O fi avand. Partea nasoala este ca Melescanu este unul din cei mai mari traseisti politici ai Romaniei. Asta umbreste mult cariera sa diplomatica.
Dispecer
28/02/2012
Ce carieră diplomatică? Cine mai are timp de “autocaracterizarea” domniei sale la cum merge ţara?Are 68 şi merge spre 69 de ani. Se duce ca “şef al spionilor”, nu ca administrator de bloc. Putea să iasă la pensie şi ca simplu “senator…Din cauza lui, prezentul unora încă se mai luptă cu trecutul altora…